În data de 30 martie, în cadrul SCM „Sfânta Treime” s-a desfășurat o vizită de studiu în teren a unui grup de cursanți a catedrei Medicină socială și Management sanitar USMF „N. Testemițanu”. Programul a inclus mai întâi o discuție interactivă cu participarea directorului instituției, Oleg Crudu, profesorului universitar Fiodor Grejdean și a cursanților.
Conversația s-a axat pe rezultatele activității spitalului pe parcursul ultimului an, oaspeții fiind interesați de noile tehnologii, intervențiile unice și competența lucrătorilor medicali. Au fost discutate și posibilitățile de acces a pacienților, inclusiv la serviciile de înaltă performanță.
Vizita s-a încheiat cu o prezentare a Departamentului de Diagnostic și a unor secții clinice a spitalului „Sfânta Treime”.
La sfârşitul întregului program, participanţii au mulţumit colaboratorilor spitatului pentru maniera interactivă și prezentările utile de care au avut parte.