logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Administrația SCM “Sfânta Treime”, cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului, consemnată în data de 15 iunie,  a organizat în sala de conferințe un eveniment festiv pentru toți angajații.

    Un eveniment în care au fost onorați, în mod oficial, pentru contribuția pe care o deține fiecare în înfăptuirea actului medical, pentru profesionalism și dedicație.  În semn de recunoștință pentru activitatea depusă în slujba sănătății publice,  Irina Gutnic, viceprimar al municipiului Chișinău, a transmis un mesaj oficial de felicitare din partea fondatorului – Primăria municipiului Chișinău, remarcând capacitățile manageriale desăvârșite  ale directorului Oleg Crudu, care a reușit să consolideze Spitalul Clinic Municipal “Sfânta Treime” și să-l transforme într-o instituție la standarde naționale.

    Directorul spitalului, Oleg Crudu, în mesajul de felicitare a vorbit despre implicarea constantă care caracterizează întreaga activitate a spitalului, subliniind importanța fiecărui angajat în asigurarea continuității și calității procesului de muncă al unui spital strategic, așa cum este SCM „Sfânta Treime”, urându-le  sănătate și succes.

    În cadrul ședinței festive mai mulți angajați au fost apreciați cu diplome de merit, iar buna dispoziție și emoțiile de sărbătoare au fost întreținute de formația Acord.

    Ziua Lucrătorului Medical și a Farmacistului, a fost instituită în anul 1994 și este marcată în fiecare an, în a treia duminică din luna iunie. Este un eveniment care îi onorează, în mod oficial, pe cei ce sunt mereu la straja sănătății oamenilor! O ocazie frumoasă de a veni cu cuvinte de mulțumire pentru toți cei care, prin vocație, au devenit profesioniști, pentru toți cei care și-au dedicat destinul suferințelor oamenilor, pentru toți cei care au manifestat și manifestă devotament în profesie!

    Evenimentul a fost organizat cu suportul Comitetului Sindical din cadrul “Sfânta Treime”.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP