logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • În 2017, Federația Internațională a Diabetului a ales pentru Ziua Mondială a Diabetului genericul „Femeile și diabetul – Dreptul nostru la un viitor sănătos”, pentru a atrage atenția asupra problemelor care există în rândul femeilor cu diabet zaharat.

    În prezent peste 199 de milioane de femei sunt diagnosticate cu diabet zaharat și se estimează că acest număr va crește la 313 milioane până în 2040. Rolurile de gen existente influențează vulnerabilitatea femeilor, afectează accesul lor la serviciile de sănătate și comportamentul lor față de sănătate, amplifică impactul diabetului asupra lor şi a copiilor.

    În rândul femeilor, diabetul ocupă locul 9 în rândul deceselor, luând viața a cca 2,1 milioane femei anual. Ca rezultat al condițiilor socio-economice, fetele și femeile cu diabet zaharat întâmpină bariere în prevenţia eficientă a diabetului, depistarea lui precoce, diagnosticarea, tratamentul și îngrijirea, în special în țările în curs de dezvoltare. Inegalitățile socio-economice expun femeile la principalii factori de risc ai diabetului zaharat, inclusiv dieta și alimentația necorespunzătoare, inactivitatea fizică, consumul de tutun și consumul nociv de alcool.

    Campania mondială de combatere a diabetului zaharat în 2017 este concepută pentru a promova accesul echitabil pentru toate femeile cu diabet zaharat (sau factori de risc pentru dezvoltarea acesteia), la medicamente antidiabetice majore și tehnologii medicale, pentru a spori auto-educarea și conștientizarea, ceea ce va genera rezultate optime în tratamentul bolii și va face posibilă prevenirea dezvoltării diabetului, astfel încât până la 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

    Mai multe despre diabet, tipurile acestuia, simptome, factori de risc, dar și despre cum putem preveni această boală, ne spune șeful secției Endocrinologie a SCM „Sfânta Treime”, lector universitar USMF „N. Testemițanu”, medic endocrinolog categorie superioară Natalia Baltag.

     

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP