logo
  • Birou de Informatii
    022-43-85-15
  • Informații
    060740791
  • Aducem sincere Felicitări Echipei de la SCM „Sfânta Treime”, pentru aprecierile obținute în cadrul evenimentului, Gala Excelenței în Sănătate a Municipiului Chișinău, ediția I.

    IMSP SCM „Sfânta Treime”, a fost nominalizat cu Premiul Exclusiv al Galei “Excelență, Pasiune și Devotament în Sănătate”. Potrivit organizatorilor acest premiu a fost oferit echipei condusă de Oleg Crudu, director al spitalului „Sfânta Treime”, pentru curajul, dar și oportunitățile manageriale strategice de care au dat dovadă și care au avut un impact major de a depăși crizele umanitare determinate de pandemia Covid-19.

    Dl Alexandru Cornogolub, șef Clinică Anesteziologie și Reanimatologie a obținut premiului “Excelență în tratamentul pacienților cu COVID-19”, la nivel de asistență medicală spitalicească.

    Laureate a premiului, “Excelență în planificare și economie în sănătate”, a fost oferit doamnelor Elena Toma și Natalia Denisova, pentru o bună gestionare a resurselor în perioada pandemiei Covid -19. Premiul “Excelență în comunicare și informare eficientă pe durata urgențelor în sănătate”, a fost premiată purtătoarea de cuvânt a SCM „Sfânta Treime”, Galina Alcaz.

    În cadrul primei ediții, Gala Excelenței în Sănătate a Municipiului Chișinău, au fost premiați 31 de medici şi manageri ai instituțiilor medicale din capitală, reprezentanți ai mediului academic, societății civile, business-ului, comunicatori în sănătate pentru contribuția adusă prin implicare la prevenirea și tratarea persoanelor infectate cu Coronavirus sau refugiate din Ucraina.

    Gala Excelenței în Sănătate a Municipiului Chișinău, a cuprins anii 2020-2023 – ani marcați de urgențe majore în sănătatea publica. Evenimentul a fost realizat în data de 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP