logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • La iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID) și cu suportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Ziua Mondială a Diabetului este marcată, anual la 14 noiembrie, de asociaţiile membre ale FID, furnizorii de servicii de sănătate şi de persoanele afectate de diabet, constituind un prilej pentru desfăşurarea unei ample campanii mondiale de informare despre această boală. Cu prilejul evenimentului din acest an, organizatorii au optat pentru desfășurarea unei campanii pe o perioadă de 2 ani (2018-2019) cu scopul de a facilita o mai bună planificare, dezvoltare, promovare și participare la tema ,,Familia și Diabetul”.

    În context, în perioada menționată FID își va axa acțiunile pe creșterea gradului de conștientizare a impactului pe care îl are diabetul asupra familiei și fortificarea rețelei de sprijin a celor afectați, promovarea rolului familiei în managementul, îngrijirea, prevenirea și educarea privind diabetul, deoarece lumea actuală se confruntă cu o epidemie de diabet zaharat fără precedent.

    Datele FID arată că:

    • dacă în anul 2015, la nivel mondial, au existat 415 mil. de adulți cu diabet zaharat, sporind până la 425 mil. în anul 2017 – către 2045 numărul celor afectați ar putea ajunge la cca 629 mil.;
    • 77% dintre adulţii cu diabet zaharat trăiesc în ţările cu un nivel slab şi mediu de dezvoltare, cei mai mulţi dintre ei cu vârste între 40 şi 59 ani;
    • cca 179 milioane cazuri de diabet zaharat rămân a fi nediagnosticate;
    • din cauza diabetului, la fiecare 7 secunde moare un om;
    • 79 mii de copii au dezvoltat diabet zaharat de tip 1 în anul 2013;
    • 21 milioane de nou-născuţi sunt afectaţi la naştere de diabet zaharat matern (preexistent sau din timpul sarcinii).

    Situație îngrijorătoare persistă și în Republica Moldova. În anul 2017 la evidență, cu diabet zaharat, au fost luate 104749 persoane, față de 96651 în 2016, dintre care 428 și respectiv, 397 copii, în creștere fiind atât prevalența, cât și incidența. Astfel, în anii 2015, 2016 și 2017 prevalența a constituit 254,3, 273,2 și respectiv, 295,1 cazuri de diabet la 10 mii locuitori și incidența de 29,2, 30,1 și 30,22 cazuri la 10 mii locuitori. Diabetul zaharat a curmat viața a 400 persoane în anul 2017, față de 410 în 2016.

    La nivel mondial, în prezent, trăiesc peste 425 milioane de persoane cu diabet zaharat – în majoritate cu diabet de tip 2 – formă de boală care practic ar putea fi prevenită prin activitate fizică regulată, dietă sănătoasă și echilibrată, promovarea și adoptarea unui mediu și mod sănătos de viață.

    În preajma Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat în secția Endocrinologie IMSP SCM ”Sfânta Treime” a fost organizată o activitate interactivă pentru pacienți, care a inclus o victorina cu tombolă cu tematica ”Cunoaște-ți diabetul”. Pacienților li s-a oferit posibilitatea de a încerca un complex de exerciții fizice îndrumați de un instructor.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP