Chișinău, 9 septembrie 2026. Timp de trei zile, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” a fost gazda unei competiții în care sportul, colegialitatea, determinarea și spiritul de echipă s-au împletit frumos. Pentru colegii noștri, participarea la Spartachiadă a fost o oportunitate de a demonstra dorința de performanță nu doar în activitatea profesională, ci și în competițiile sportive.
Directorul SCM „Sfânta Treime”, Oleg Crudu, la încheierea spartachiadei, i-a felicitat pe toți participanții și în mod special echipele din cadrul spitalului pentru rezultatele obținute și modul în care au reprezentat instituția.
În cadrul festivității de premiere, Tudor Cărăruș, președintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul „Sănătății”, a oferit premianților cupele și diplomele, felicitându-i pentru performanțele obținute și pe toți participanții pentru spiritul sportiv și colegialitatea de care au dat dovadă.
Rezultatele obținute reflectă implicarea, perseverența și spiritul competitiv al colegilor noștri, care au reprezentat cu mândrie Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” și a fost remarcată la următoarele categorii:
Volei (femei); Locul- I
Buzdugan Elena, asistent medical;
Țurcan Ana, asistent medical;
Boboc Valentina, kinetoterapeut;
Vîrtosu Ana, asistent medical;
Topal Elena, asistent medical;
Stamatin Miroslava, economist.
Volei (bărbați); Locul- I
Gorca Anatol, kinetoterapeut;
Pleșca Eduard, medic urolog;
Zaharciuc Ion, medic renimatolog;
Lungu Alexandru, medic anesteziolog;
Cebotari Alexei, medic ortoped
Vîrtosu Dumitru, asistent medical;
Dihori Ion, tehnician superior;
Caraja Georgel, medic reanimatolog.
Joc de șah (bărbați) – locul III, Bîrca Constantin, medic urgentist.
Tenis de masă (femei) feminin – locul I, Culidobri Alexandrina, statistică medicală;
Tenis de masă ( bărbați) – locul III, Crețu Constantin, secția neurorecuperare.
Joc de dame (femei) – locul I, Banariuc Raisa, medic toxicolog;
Joc de dame (bărbați) – locul III, Gîrlea Victor, inginer.
În urma rezultatelor obținute la proba de volei, membri ai echipelor de volei feminin și masculin ale spitalului au fost selectați pentru a participa la Spartachiada republicană a lucrătorilor medicali, care se va desfășura în perioada 11–13 septembrie 2026, la Vadul lui Vodă.
Le dorim mult succes colegilor noștri la etapa republicană și le ținem pumnii pentru noi performanțe. Felicitări tuturor colegilor noștri pentru rezultatele obținute!


















































































