logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Săptămâna trecută în sala de conferințe a IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, a avut loc o ședință organizată de Asociația de Nursing din Moldova, la care au luat parte asistentele medicale din municipiul Chișinău. Această întrunire a fost prima din ciclul evenimentelor programate pentru acest an, care este declarat de Organizația Mondială a Sănătății, fiind Anul Internațional al Asistentelor Medicale și Moașelor (Year of the Nurse and the Midwife 2020).

    Președintele Asociației Nurselor din Moldova dna Elena Stempovschi, a menționat că în cadrul Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, muncesc cele mai multe asistente medicale, vizavi de alte instituții medicale din municipiu, de aceea, a fost oportun ca anume în această instituție, să fie dat startul evenimentelor consacrate Anului Internațional al Asistentelor medicale, marcată anual pe data de 12 mai – de ziua nașterii Florence Nightingale – precursoarea profesiei de asistentă medicală.

    În cadrul evenimentului, dna Elena Stempovschi a vorbit despre viața și activitatea Florence Nightingale, despre principiile de muncă ale asistentelor medicale, despre importanța acestei profesii în contextul interacțiunii strânse a acestora cu fiecare pacient în parte, fiind recunoscută printre cele mai umane profesii.

    La final, dna Elena Stempovschi, a oferit diplome de onoare asistentelor medicale care s-au distins în mod special în activitatea profesională și, ceea ce este foarte îmbucurător că a fost înmânat colectivului spitalului „Sfânta Treime”, trofeul – Florence Nightingale – fondatoarea nurselor.

    Trofeul a fost preluat de dna Veronica Mîță, asistenta medicală principală din cadrul spitalului, care îmbrățișează această profesie mai bine de 43 de ani.

    Felicitări tuturor asistentelor medicale cu prilejul proclamării anul 2020 – Anul Internațional al Asistentelor Medicale și Moașelor.

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP