logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • Astăzi, în cadrul emisiunii “Sănătate pentru toți” de la Radio Moldova, dna Tatiana Harghel, medic internist, șefa Departamentul COVID–19 de la IMSP Spitalul Clinic Municipal “Sfânta Treime” a vorbit despre ascensiunea infecției Sars-CoV-2 în ultimele două luni, munca titanică realizată în continuare de personalul medical, dar și despre măsurile specifice în controlul pandemiei COVID-19.

    Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile ne-a mărturisit dna Doctor Tatiana Harghel: ”Spitalul pe care-l reprezint, începând cu 1 noiembrie 2021, a deschis din nou un bloc destinat bolnavilor de COVID, e vorba de 7 secții în care sunt activate 236 de paturi, dintre acestea 36 sunt în secțiile de Terapie Intensivă, este o dovadă că numărul pacienților cu complicații grave și extrem de grave este în creștere.
    Personalul medical deja deține o experiență în ce privește gestionarea clinică a pacienților internați. De asemenea, bolnavii sunt tratați conform protocolului național și avem toate medicamentele necesare. Pacienții internați atestă o diversitate extraordinară a simptomelor infecției cu coronavirus. Mulți dintre ei deja am menționat, au nevoie de îngrijiri medicale specifice în secția Terapie Intensivă.
    Atestăm nu doar diversitatea de complicații dar și media de vârstă a pacienților, e vorba de 30-40 de ani. Dacă e să mă refer la cele mai severe complicații, sunt pneumoniile grave, care necesită un tratament și o abordare medicală specifică.
    Cu certitudine, se realizează o muncă enormă pentru fiecare pacient în parte, iar în spatele biruințelor zilnice pe câmpul de luptă sunt străduințele administrației și a întregii echipe medicale de la spitalul “Sfânta Treime”.
    Prin intermediul acestei emisiuni, insist să nu recurgeți la autotratamente. Evoluția acestui virus nou este imprevizibilă și e nevoie chiar de la primele simptome să fiți supravegheat de medicul de familie.
    Din nefericire, mulți dintre dumneavoastră care deja ați fost bolnavi de COVID-19, vă confruntați cu stări depresive și tulburări de instabilitate psiho-emoțională, de asemenea trebuie să vă adresați după asistență medicală în centrele de reabilitare post-COVID.
    Pe finalul acestei discuții , vreau să îndemn pe cei care nu v-ați vaccinat să recurgeți la această măsură specifică, or dacă populația din alte țări, în această perioadă pandemică, au demonstrat că se pot îngriji de sănătatea națiunii, de ce să nu învățăm și noi de la ei, că ne pasă de sănătatea noastră și a oamenilor dragi”.
    Să aveți Sănătate!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP