logo
  • Anticamera
    022 44-11-85
  • Informații
    060740791
  • CruduOleg Crudu, directorul IMSP SCM „Sfânta Treime”, medic-chirurg Categorie superioară, doctor în științe medicale,: În urmă cu mulți ani, când am început să lucrez în calitate de medic-chirurg rezident la spitalul „Sfânta Treime”, pe atunci Spitalul Municipal nr. 3, Vasile Ceauș deja la acel moment era unul din chirurgii de bază. Așa și a rămas pe parcursul a trei decenii. Alături de academicianul Constantin Țâbârnă, profesorul Gheorghe Anghelici, îl consider pe domnul Ceauș unul dintre profesorii mei, întrucât acesta este unul dintre cei ce mi-au transmis cunoștințele interminabile despre chirurgie și m-a învățat să operez. A făcut acest lucru cu mare talent: explica foarte bine, îmi permitea să merg cu el la operații și mă ajuta să efectuez o intervenție chirurgicală. Îi sunt foarte recunoscător pentru tot ce a făcut pentru mine.

    Probabil datorită calităților sale: de a fi un bun mentor, de a se împărți într-un mod atât de generos și competent cu experiența sa vastă, datorită cunoștințelor sale cuprinzătoare și faptului că a știut mereu să dea un sfat cu sens, doctorul Ceauș este unul dintre chirurgii care mereu a atras tinerii profesioniști.

    La fel ca mulți alții, domnul Vasile are trăsăturile sale definitorii. Majoritatea persoanelor îl apreciază pentru fidelitatea sa. Mulți consideră că această calitate este un avantaj, iar alții cred că este un dezavantaj. Probabil din cauza trăsăturilor sale de caracter, nu a fost tratat mereu cu amabilitate de către conducere. Însă o astfel de abordare a vieții – să gândească și să vorbească liber este dreptul său, deoarece fiecare are meritele sale, însă domnul Ceauș merită foarte, foarte mult ca medic chirurg dar și ca om.

    El a fost și va rămâne întotdeauna o personalitate puternică. Calitățile sale de lider, capacitatea de a lua asupra sa orice responsabilitate și de a lua decizia corectă în momentul potrivit sunt apreciate de toți cei care îl cunosc pe domnul Ceauș, iar cea cu adevărat norocoasă în acest sens este familia sa. Cei apropiați lui au știut mereu că sunt protejați, că au alături un bărbat adevărat și se simt alături de el ca lângă un zid de piatră.

    Îl felicit pe domnul Vasile Ceauș cu ocazia jubileului! Îi doresc sincer să rămână un om puternic, un chirurg de succes, un om darnic și vesel! Sănătate! Mult noroc! Multă căldură și bunăstare în familie.

    P.S. Aș vrea să remarc faptul că acum câteva luni, domnul Ceauș a fost nominalizat la distincția de stat. Noi am sperat mult ca această distincția să fie oferită până la aniversarea sa. Deși așteptările nu s-au realizat, cert este faptul că orice premiu își are eroul său.

    Pot să încep cu faptul că am învățat împreună la universitate, în grupe paralele. Adesea aveam cursuri și seminare comune. Deci ne cunoaștem de mulți ani. Însă astăzi aș vrea nu doar să vorbesc despre acei ani în care ne-am cunoscut, dar să enumăr câteva din calitățile doctorului Vasile Ceauș astăzi, calități ce îl definesc ca personalitate.

    Ангелич_обрезGheorghe Anghelici, profesorul universitar dr. hab. med: În afara faptului că Domnul Ceauș este medic categorie superioară, fără îndoială este și un chirurg de excepție care poate efectua practic totul în chirurgia generală. Este important și faptul că acesta are o abordare diferită a muncii sale. El întotdeauna apreciază corect atât aptitudinile sale cât și a pacientului. Uneori medicul chirurg este capabil să facă multe, să efectueze o intervenție chirurgicală dificilă, însă există pacienți care simplu nu ar putea să reziste acesteia, deoarece se poate agrava boala sau starea lui. În asemenea cazuri chirurgul trebuie să aleagă o altfel de tactică, o abordare diferită, să facă un compromis, iar domnul Ceauș se pricepe de minune la asta.

    Aș vrea să remarc onestitatea și integritatea domnului Ceauș – caracteristici pentru care este apreciat și respectat. El este mereu sincer până la capăt, atât față de el cât și față colegii săi. Puțini sunt capabili să recunoască propriile greșeli și să le corecteze. Doctorul Ceauș are cerințe mari atât față de el cât și față de colegi. Poate spune direct ce și unde ai greșit respectând în același timp etica profesională și umană.

    Cu toate acestea, în discuțiile informale, domnul Ceauș este foarte plăcut – sociabil, vesel și mereu glumește. Atunci când avem unele evenimente, el se implică activ în ele.

    Ca și colegi, comunicăm cu domnul Ceauș de aproximativ 30 de ani. După deplasarea sa în Cambodgia, el s-a întors la spitalul nostru și și-a ocupat locul bine meritat. Astăzi el conduce una dintre cele mai dificile secții ale spitalului, unde ajung pacienții chirurgicali în stare gravă, astfel și deciziile trebuie luate cât mai rapid. Deci după părerea mea, doctorul Ceauș este omul care poate soluționa orice problemă. Consider că poți deveni chirurg doar atunci când ești capabil să iei decizii independente, iar chirurgul Ceauș este omul deciziilor independente. El nu are nevoie de sfaturi. Acesta se duce în sala de operații și își face lucrul său, iar dacă are nevoie de ajutor (iar asta se întâmplă foarte rar) nu va fi o rușine pentru el să se adreseze colegilor și să le ceară sfatul.

    Îl felicit din suflet pe Vasile Ceauș cu ocazia frumoasei aniversări a 60 de ani! Îi urez multă sănătate, căldură în familie și succes în activitatea sa profesională!

    16010506_1264409533615613_396745851_oTatiana Zugrav, Gheorghe Lupu, Alina Botnarenco Sergiu Roșca, Vitalie Onceanu, medici rezidenți: Suntem 5 rezidenți în cadrul SCM „Sfânta Treime” Clinica Chirurgie II Constantin Țâbârnă și activăm de 1 an. Toți am reușit să-l cunoaștem pe domnul Vasile Ceauș ca un chirurg virtuoz, ce ia decizii corecte, rapide și are grija ca suferința pacienților să dispară. Doctorul Ceauș este extrem de răbdător și corect cu medicii rezidenți și ne învață arta chirurgicală pas cu pas, insuflându-ne curaj și încredere. Învățăm de la dumnealui nu doar tehnicile chirurgicale dar și abilitatea de a ne asuma o mare responsabilitatea, cea de a lua decizii, de a fi sinceri și corecți. Dedicația domnului Ceauș pe care o oferă pacienților săi ne inspiră, ne motivează să devenim buni discipoli și să însușim chirurgia în toate aspectele sale. Îi suntem recunoscători și îi mulțumim pentru atitudinea sa față de noi.

    Stimate domnule Vasile Ceauș,

    Cu ocazia frumoasei aniversări, medicii rezidenți chirurgi ai SCM „Sfânta Treime”, Clinica Chirurgie II „Constantin Țâbârnă” vă urează cu profund respect un sincer La Mulți Ani. Vă dorim sănătate, răbdare și virtute. Grijile și neplăcerile să vă ocolească. Vă dorim să fiți mereu inspirat de munca minunată pe care o depuneți. Cei cărora vă dedicați să dea dovadă mereu de susținere și recunoștință. Noi vă mulțumim și ne simțim norocoși că avem posibilitatea să învățăm de la dumneavoastră arta chirurgicală.

    La Mulți Ani Fericiți!

Dezvoltat WEB-SOLUTION GROUP