Astăzi specialiștii din cadrul IMSP SCM “Sfânta Treime” se alătură comunității internaționale pentru a crește gradul de conștientizare asupra sclerodermiei sistemice, o boală autoimună rară care afectează vasele de sânge, pielea și, deseori, organele interne.
Fenomenul Raynaud, umflarea degetelor, îngroșarea pielii, dificultățile respiratorii sau digestive pot reprezenta semne importante ale bolii și necesită evaluare medicală specializată. Diagnosticul precoce și monitorizarea regulată sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și menținerea unei bune calități a vieții.
În cadrul IMSP SCM “Sfânta Treime”, semnificația acestei zile a fost marcată printr-o masă rotundă dedicată pacienților. În cadrul acestui dialog, s-a vorbit în prim-plan despre factorii care declanșează patologia, importanța controlului medical prin adresarea la primele semne ale bolii, modul de viață și tratamentul medicamentos. Pacienții au adresat întrebări specialiștilor, beneficiind de recomandări practice pentru controlul bolii și prevenirea complicațiilor în viața de zi cu zi.
Potrivit doamnei Svetlana Agachi, medic reumatolog, doctor în științe medicale, conferențiar universitar în cadrul secției Reumatologie, Disciplina de Reumatologie și Nefrologie USMF “Nicolae Testemițanu”, sclerodermia sistemică este considerată o boală rară, iar în Republica Moldova sunt diagnosticați în prezent câteva sute de pacienți. Deși nu există un tratament care să vindece complet boala, medicina modernă oferă opțiuni validate pentru a ameliora simptomele și a preveni leziunile de organ. Discuțiile în acest format le permit pacienților o abordare în care învață să trăiască cu această boală rară, menținând speranța că în viitor vor fi dezvoltate tratamente specifice.
Cu această ocazie, ne exprimăm susținerea față de persoanele care trăiesc cu sclerodermie și familiile acestora. Totodată, reafirmăm importanța accesului la diagnostic, tratament și îngrijire multidisciplinară. Informarea corectă, colaborarea dintre pacient și medic, precum și progresul continuu al cercetării oferă speranță pentru un viitor mai bun persoanelor afectate de această boală.





















































